Sasii considera perioada din jurul zilei de 21 iunie una destul de periculoasa, in care puterea duhurilor rele poate sa fie destul de mare, ele facind rau comunitatii. Aceste duhuri rele pot fi indepartate prin sunetul clopotului tras la miez de noapte. Credintele sunt destul de puternice in lumea satului sasesc si sunt legate de solstitiul de vara, cind puterea fortelor malefice este mare.

In Prod (Pruden) judetul Sibiu, in noaptea de Johannes (21 iunie) se aprinde un foc pentru apararea recoltei de griu. In alte sate precum Calnic (Kelling) judetul Alba, Dumitra (Mettersdorf) judetul Bistrita-Nasaud, satenii lasa sa coboare de pe dealuri roti care ard. Flacaii merg in aceeaşi seara cu faclii aprinse in vii. Exista credinta conform careia cu cit facliile ard mai mult, cu atit viile erau mai protejate si roditoare. Focul este vazut ca element purificator, al dreptatii, mistuitor al fortelor malefice.

In satele din imprejurimile Sibiului este interzis sa se lucreze in ziua Sfântului Johannis. Se crede ca, daca se lucreaza in aceasta zi recolta de griu este pierduta, divinitatea razbunindu-se. Fiecare comunitate, sat, are propria perceptie asupra florii Sfintului Johannis care in aceasta zi inainte de apusul soarelui are puteri speciale, magice. Aceste flori se pun la porti, usi, case, gradini, pentru a nu se face vraji, avind rol protector. Aceasta noapte este de asemenea una potrivita si pentru a face vraji de iubire. Fetele pun flori cu puteri magice sub perne si se spune ca vor visa baiatul cu care urmeaza sa se casatoreasca. In unele sate, flacaii ofera fetelor de maritat cadouri de dragoste precum: fus, roti de tors, darace (sunt de fapt obiecte casnice necesare viitoarelor sotii). Fetele din imprejurimile Braşovului ies pe ulitele satelor incepând cu plecarea cereasca (Inaltarea) pina la ziua lui Johannis. Ele cinta, este aleasa o regina si doua dame de curte. Dupa ce ajung acasa la parintii reginei se porneste petrecerea. Este de fapt ca o piesa de teatru unde fetele sunt rolurile principale. Era un obicei legat de casatorie si fertilitate.

Este o ceremonie de vara care a supravietuit in sate precum: Rupea-Viscri (Cohalm), Bunesti (Bondendorf), Dacia (Stein), Toarcla (Tarteln) toate in judetul Brasov, Cirta (Kerz) judetul Sibiu. Se tine in data de 29 iunie, odata cu Sfintii Petru si Pavel care in calendarul popular marcheaza miezul verii agrare si inceputul secerisului. Sinpetrul de Vara a preluat data (29 iunie) si numele Sfintului Apostol Petru din calendarul crestin. In traditia populara apare fie ca personaj pamintean, fie ca divinitate celesta. In vremurile imemoriale, cind oamenii erau foarte credinciosi, Sfintul umbla pe Pamint singur sau insotit de Dumnezeu. Adesea, Dumnezeu il consulta la luarea unor decizii. In povestirile si snoavele populare Sinpetru este un om obisnuit: se imbraca in straie taranesti; se ocupa cu agricultura, cresterea animalelor si, mai ales cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic si bun sfetnic este luat de Dumnezeu in cer unde ii incredinteaza portile si cheile Raiului. Poate fi vazut de paminteni la miezul noptii cind se deschide pentru o singura clipa cerul, stind la masa imparateasca in dreapta lui Dumnezeu, fiind si cel mai cunoscut “sfint” al calendarului popular. Importanta sarbatorii este subliniata de postul care o precede care, spre deosebire de Postul Pastelui, Postul Craciunului si Postul Sintamariei, are numar variabil de zile. Local, sarbatoarea era anuntata de anumite repere cosmice si terestre: aparitia licuricilor, amutitul cucului, rasaritul constelatiei Gainusei.

Se considera ca dupa ziua de 29 iunie griul nu mai creste (“pentru ca sfintii rup griul”), ci se coace. Marcheaza inceputul secerisului. Nu putem sa nu subliniem semnificatia griului in comunitatea traditionala cind el avea menirea sa fertilizeze magic recolta viitoare. De la aceasta data se gaseste lucru din plin si nu mai ramine timp de sarbatori si petreceri, acum sunt saptaminile in care “trebuieste treaba”. De abia de Sfintul Martin (11 noiembrie) , toamna, cind paznicul cetatii porneste familiarul tras al clopotului, la ora 8 se lasa joc si “cercari de noapte” si tot atunci oamenii sunt chemati la odihna.

Cununa trebuie impletita din flori culese de Sfintul Ioan si tinute pina atunci in pivnita, sau, florile sunt culese cu o zi, doua inainte, de pe cimp de fetele si baietii din sat. Coroana este ornamentata cu panglici colorate si asezata pe un stilp, care este amplasat in curtea casei parohiale. Dimineata, satenii imbraca hainele de sarbatoare, merg la slujba, dupa care se aduna la locul ceremoniei. Un flacau (ales de fratie, si care va conduce ceata pentru tot restul anului) urca pe stilp, are o sticla cu vin, tine o cuvintare: “Dumnezeu sa ne dea o vara buna, ca sa se faca bucatele, sa ne pazeasca de vremuri grele”. Dupa ce coboara cu ghirlanda de flori ia fetele la dans. Se joaca trei dansuri (nu sunt anumite dansuri) in acompaniamentul orchestrei (Blaskappelle) si fiecare om gusta cate un pic din vinul din sticla.

Fetele din Mercheasa (Streitfort) judetul Brasov obisnuiau sa cinte un cintecel sasesc: “Zbura o salbateca pasarea, Porni in zbor din Beia”.
In alte locuri, baietii se dau drept Sfintul Ioan veniti sa desparta “ziua luminoasa”. Totul este pus in scena ca o piesa de teatru, cu valente magice si religioase.
In prezent obiceiul se mai celebreaza in comuna Cirta din judetul Sibiu de comunitatea saseasca; in Brasov fiind preluat si de comunitatile de maghiari sau romani, stiind ca in ultimii ani numarul sasilor a scazut dramatic, emigrind, iar cei ramasi disparind avind virste inaintate. Preotul paroh este cel care organizeaza manifestarea, alege tinarul (sas) care se urca dupa cununa, aduce grupuri de dansatori de la Forumul German din Sibiu.

O alta varianta a sarbatorii este la Toarcla (judetul Brasov) unde, pe un stilp se aseaza o cununa dubla si in interiorul acesteia se pozitioneaza una mai mica. Coroana cea mare este formata din doua arcuri incrucisate in forma de clopot si doua cercuri orizontale, fiind impodobita cu frunze de stejar, saschiu, flori de cimp si cu florile Sfintului Ioan, Sinziienele. Traditia spune ca aceasta ghirlanda trebuie sa cuprinda toate florile care cresc intre hotarele satului sau flori de Sinziiene. Cununa cea mica (cea din interior) este alcatuita numai din frunze de stejar.

Sarbatoarea se desfasoara astfel: in dimineata zilei lui Ioan (Johann), fetele se string in casa unde s-a impodobit cununa in curte fiind si doi flacai care o cer acestora. Se formeaza un alai condus de cei doi baieti urmati de 4 fete. Alaiul este urmat de celelalte fete in ordinea virstei. Intr-o alta curte se formeaza alt alai alcatuit de data aceasta numai din baieti care asteapta sa ia impletitura. Drumul de la casa fetei la casa unde e alaiul de baieti este presarat cu petale de flori. Pe coltul fiecarei case unde locuieste un Ion este asezat un manunchi de flori. Fiecare june are un buchetel de flori legat in forma de evantai, impodobit cu o panglica, doar citeva tulpini de rozmarin ies in evidenta. Alaiul este insotit de fanfara. Cununa este dusa la stilpul din centrul satului de patru baieti. In sunet de fanfara un unul dintre acestia se catara pe stilp se aseaza pe un drug de fier, ajunge in virf unde leaga impletitura.
Sarbatoarea marcheaza inceputul secerisului, trecerea de la primavara la vara, recolte bogate. Ghirlanda are la baza pe plan social intrajutorarea in munca. Cel mai frecvent e asociat cu claca de secerat. Claca avea loc de obicei intr-o sarbatoare mai mica. Participantii se prezentau la gazda cit mai devreme. Dupa ce serveau o mica gustare toti participantii la claca se deplasau spre lanul ce urma a fi secerat. Pina la terminarea seceratului, munca decurgea dupa rinduiala indatinata: fetele secerau iar in urma lor erau flacaii care legau snopii si ii asezau in claie in sensul rotatiei soarelui. In timpul seceratului, participantii chiuie si cinta.