Anul acesta, in luna lui ciresar, am avut ocazia sa ne aflam in Valcea si, la Calina, sa vedem pe viu o ceata de calusari. Insotiti de doi lautari, ei dansau pe drum sau in curtile oamenilor. E bine sa joace Calusul in curte 3 ani la rand, pentru a aduce rod si sanatate gospodariei. La sfarsitul dansului, poti cere de la Mut fire de usturoi sau frunze de pelin, pe care sa le porti apoi cu tine, avand efect benefic.
Ceremonialul de mare spectacol, precedat de Legatul Steagului si urmat de Spargerea Calusului in saptamana Rusaliilor, este cunoscut sub numele de Calusari. Persoanele de sex masculin care doreau sa intre in ceata Calusarilor se aduna cu o saptamana inaintea Rusaliilor, in afara satului, la malul unei ape unde, printr-un scenariu-ritual diferit de la o zona la alta, depun juramintul prin care se leaga sa respecte regulile cetei si conditiile puritatii rituale in perioada Rusaliilor.
Ceata, formata din 9-11 membri si organizata ierarhic, este condusa de un vataf (staret) caruia toti ii sunt supusi. Un alt personaj important al cetei este “mutul”: mascat, in timpul dansurilor Calusarilor, el ii penalizeaza pe cei care gresesc, si executa tot felul de gesturi comice, adesea obscene; mutul insa nu danseaza.
In perioada Rusaliilor, Calusarii poarta un costum specific, au zurgalai la picioare, iar in mana tin o bata. Calusul cuprinde practici si formule magice, dansuri si acte rituale executate de ceata masculina ierarhizata: Mut, Vataf, ajutor de Vataf, Stegar, Calusari de rand. Starea euforica si legatura mistica intre participanti, legati prin juramant de credinta si rituri magice, sunt obtinute prin executarea dansurilor sacre dupa melodii de joc cantate de lautari. In timpul depunerii juramantului este interzisa prezenta persoanelor din afara grupului. Muzicantii nu fac parte din ceata si nu depun juramant de credinta.
La taina cea mare a naşterii Căluşului (Legatul Căluşului) nu asistă decât Căluşarii. Este momentul când se face ciocul Căluşului dintr-un lemn răsucit sau cioplit, în forma unui cap şi gât de cal. Acesta se îmbracă într-o piele de iepure în care se pun diferite plante de leac.Calusarii depun jurământul de credinţă şi sunt iniţiaţi prin săritul peste Căluş. Ei se salută zicând ,,Halai şa!”,mestecă usturoi pentru a fi protejaţi împotriva spiritelor rele şi mai ales a bolilor lăsate de hidoasele babe Rusalii.
Principalul protagonist al spectacolului este Mutul, care face tot felul de giumbuşlucuri, merge în mâini, execută diferite acrobaţii, nu ascultă de vătaf, îi pedepseşte simbolic pe cei care nu dansează bine, glumeşte cu cei din public. Căluşarii colindă în acest mod tot satul până la apusul soarelui.

Căluşarii (bărbaţii cei mai agili şi mai puternici din sat) au un rol important în cadrul comunităţii. Ei reiau în mod simbolic viaţa zeului cabalin şi săvârşesc rituri de vindecare a persoanelor îmbolnavite de Rusalii şi de alungare a spiritelor rele. In timpul dansului Calusarilor din Valcea foarte spectaculos a fost momentul urcarii pana in varful prajinii, cu mainile goale.
La incheierea perioadei sacre a Rusaliilor, Calusarii revin la locul in care au depus juramantul, desfac steagul si il ingroapa intr-un loc secret (ingroparea Calusului). Apoi ceata se rasfira, fiecare apucand-o in alta directie. Daca se intalnesc in sat, se salute si totul reintra in existenta cotidiana.Jocul Calusarilor, desfasurat in context traditional, nu scenic, a disparut aproape cu totul, insa mai poate fi intilnit in sudul tarii, in special in zona Teleorman sau in Oltenia (cum am avut si noi sansa de a vedea).
Calusul reprezinta in primul rind un ceremonial de magie profilactica impotriva bolilor aduse de iele, fapt confirmat de acea stranie conspiratie a muteniei, a pastrarii unui secret medical si a unui incognito pentru ceata de dansatori, marcat chiar in unele regiuni – cum ar fi Oltenia – de strigatul de apel la prudenta “I-auzi, i-auzi!”,scrie Victor Kernbach.

Cantemir considera Dansul Calusarilor drept unul in mare masura magic, dansatorii avind fetele acoperite, vesminte femeiesti, glasuri prefacute femeieste, purtand pe cap cununi de pelin, flori si agitand sabii in miini. Cantemir defineste magia dansului:”Multimea superstitioasa crede ca ei au puterea de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: dupa ce bolnavul s-a asternut la pamant, Calusarii incep sariturile lor si la un anumit loc al cantecului, calca, unul dupa altul, de la cap la picioare, pe cel culcat, ii sufla la ureche citeva cuvinte anume ticluite si poruncesc bolii sa iasa”. Acelasi ritual l-am vazut si noi in materialele despre care am amintit mai sus, la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti; in plus, pe langa dansurile si cantecele calusarilor, pentru vindecarea bolnavei a fost sacrificata o gaina neagra.
Dupa cum apare in Descriptio Moldaviae, ritualul dureaza zece zile, timp in care Calusarii dorm numai sub stresini de biserici,din prudenta fata de ielele razbunatoare.
Calusarii sunt chemati de oameni sa joace in curte. Daca au jucat intr-un an, e bine ca si in urmatorii doi ani sa fie chemati in aceeasi curte si sa joace. Se pare ca ne reintalnim cu magica cifra 3.
Spre deosebire de Legatul Căluşului desfăşurat înainte de a răsăritul soarelui, Spartul Căluşului este efectuat seara, după apusul soarelui. Divinitatea Căluş, substituită de recuzita rituală a Mutului (paloş, falus din lemn), efigia (Steagul Căluşului) şi totemul acestuia (Ciocul Căluşului), este jertfit şi supus unui complicat ceremonial funerar, din care nu lipsesc actele şi dansurile rituale, gesturile şi formulele magice.
Ceremonia funerară cuprinde executarea unui dans însoţit de doborârea unui căluşar sau a Vătafului, „culcarea” steagului pe pământ şi săritul calusarilor peste el, desfacerea Steagului pe muteşte de către Vătaf, frângerea prăjinii Steagului în atâtea bucăţi câţi căluşari au fost în ceata, datul pe apă sau înhumarea bucatilor rupte din Steag împreună cu masca şi paloşul din lemn ale Mutului, înhumarea Ciocului,împărţirea căpăţânilor de usturoi care au fost legate în Steagul Căluşului.
Ceremonialul se încheie cu fuga rituală urmată, uneori, de ascunderea căluşarilor prin lanurile de grâu, regruparea lor la un semnal al Vătafului şi mimarea unui dialog din care rezultă, din întrebările şi răspunsurile care şi le pun unii altora, că vin de la târg, că au făcut negoţ, că s-au rătăcit şi nu ştiu unde sunt etc, ca şi cum „nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase”, expresie populară a cărei origine se pare a fi acesta probă rito-magică de păstrare a unui mare secret.
Locul unde se Sparge Căluşul, în special groapa unde se înmormântează Ciocul, devine un mormânt sacru. De aceea, el se alege de catre Vătaf acolo unde nu se ară, nu se sapă, nu se trece cu carul. După un an, Ciocul se deshumează; dacă pielea este putrezită, se îmbracă cu alta nouă, iar la trei ani se confecţionează un Cioc nou, cel vechi rămânând pentru totdeauna înhumat.
Cam acesta ar fi, in cateva cuvinte si imagini, ritualul Calusului. Din pacate nu am reusit sa urmarim ceva mai multa vreme ceata de Calusari. Dupa ce am vazut la Calina acest ritual, am incercat san e documentam mai bine si, mai ales, sa povestim si altora ceea ce am aflat. Acum ne-am uitat traditiile si obiceiurile, iar cand ni le amintim, parca ne rusinam cu ele…Noi avem insa speranta ca in anii ce vin, macar din curiozitate, dar si din dragoste fata de riturile traditionale, satele Olteniei si Munteniei vor fi cutreierate, in perioada Rusaliilor, de cei doritori sa afle povesti din trecut.

În fiecare an, în luna iunie, cand înfloresc teii, se desfasoara la Iasi, în aer liber, în Parcul Copou, unul dintre cele mai mari targuri de ceramica de la noi, la care participa mesteri populari din toate zonele tarii dar si de peste granita (Republica Moldova). Ajuns la a 27-a editie, Targul de ceramica traditionala Cucuteni – 5000 s-a bucurat de interesul atat al expozantilor (dornici sa-si etaleze produsele, într-o gama cat mai variata, dar si sa faca vanzari), cat si al vizitatorilor (amatori de noi achizitii), surclasand, se pare, celalalt targ cunoscut în domeniu – Cocosul de Hurez – de la Horezu/Valcea.

Anul acesta, între 26-28 iunie, în Parcul Copou s-a desfasurat strict acest festival al ceramicii traditionale, iar în Parcul Expozitiei (din apropierea Gradinii Botanice) au fost instalate tarabele tuturor mestesugarilor care au vandut diverse produse (haine, îmbracaminte, tablouri, bijuterii, jucarii etc.), spre lauda organizatorilor care au dovedit ca si-au însusit criticile celor care deplangeau nota de kitsch comercial care însotea acest gen de manifestare. Asa încat, pe esplanada Muzeului Eminescu ori în scuarul din jurul monumentului Obeliscul cu Lei au putut fi admirate doar exponatele autentice ale mesterilor olari din numeroase zone cu traditie.

Ca si în anii trecuti, la targul iesean au participat cele mai cunoscute familii de creatori populari: Mischiu, Vicsoreanu, Popa, Ogrezeanu, Iorga, Pietraru din Horezu/Valcea; Colibaba si Pascaniuc din Marginea/Suceava; Denes, Tofalvi si Vitos din Corund si Miercurea Ciuc/Harghita; Sitar si Bledea din Baia Mare/Maramures, Maxim din Dorohoi/Botosani, precum si participanti din Mehedinti, Bistrita, Olt, Timis etc. Marele Premiu „Ion Diaconu” pentru ceramica artistica a fost atribuit Nicoletei si lui Constantin Pietraru din Horezu, iar premiul „Toader Nica” pentru ceramica utilitara i-a fost acordat lui Gheorghe Garbovan din Sisesti/Mehedinti, ambele fiind în valoare de 800 lei. Alti 16 participanti au primit premii în valoare de 400 si 500 lei, acordate de organizatori (Primaria Municipiului Iasi, Consiliul Judetean Iasi, Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National, Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale Iasi).

Trecand pe la standurile tuturor expozantilor, mi-au atras privirea ceramica neagra de Marginea (nesmaltuita, realizata manual, dintr-o pasta fina cu nisip, si arsa în cuptor), ceramica de Vadastra/Olt (de culoare neagra, cu linii albe), precum si ceramica de Horezu (cu vestitele desene stilizate – cocosul, pomul vietii, spirala, pestii etc.).

Targul de ceramica traditionala „Cucuteni – 5000” este principalul atu estival al urbei (celalalt mare eveniment al Iasilor fiind pelerinajul de Sf. Parascheva din luna octombrie). În total peste 100 de mesteri olari au participat la acest eveniment care a tinut trei zile, spre bucuria localnicilor dar si a turistilor care au ajuns aici la sfarsit de saptamana, veniti special în parcul din dealul Copoului, în luna lui Ciresar, pentru a vedea Iasiul în sarbatoare.

Sasii considera perioada din jurul zilei de 21 iunie una destul de periculoasa, in care puterea duhurilor rele poate sa fie destul de mare, ele facind rau comunitatii. Aceste duhuri rele pot fi indepartate prin sunetul clopotului tras la miez de noapte. Credintele sunt destul de puternice in lumea satului sasesc si sunt legate de solstitiul de vara, cind puterea fortelor malefice este mare.

In Prod (Pruden) judetul Sibiu, in noaptea de Johannes (21 iunie) se aprinde un foc pentru apararea recoltei de griu. In alte sate precum Calnic (Kelling) judetul Alba, Dumitra (Mettersdorf) judetul Bistrita-Nasaud, satenii lasa sa coboare de pe dealuri roti care ard. Flacaii merg in aceeaşi seara cu faclii aprinse in vii. Exista credinta conform careia cu cit facliile ard mai mult, cu atit viile erau mai protejate si roditoare. Focul este vazut ca element purificator, al dreptatii, mistuitor al fortelor malefice.

In satele din imprejurimile Sibiului este interzis sa se lucreze in ziua Sfântului Johannis. Se crede ca, daca se lucreaza in aceasta zi recolta de griu este pierduta, divinitatea razbunindu-se. Fiecare comunitate, sat, are propria perceptie asupra florii Sfintului Johannis care in aceasta zi inainte de apusul soarelui are puteri speciale, magice. Aceste flori se pun la porti, usi, case, gradini, pentru a nu se face vraji, avind rol protector. Aceasta noapte este de asemenea una potrivita si pentru a face vraji de iubire. Fetele pun flori cu puteri magice sub perne si se spune ca vor visa baiatul cu care urmeaza sa se casatoreasca. In unele sate, flacaii ofera fetelor de maritat cadouri de dragoste precum: fus, roti de tors, darace (sunt de fapt obiecte casnice necesare viitoarelor sotii). Fetele din imprejurimile Braşovului ies pe ulitele satelor incepând cu plecarea cereasca (Inaltarea) pina la ziua lui Johannis. Ele cinta, este aleasa o regina si doua dame de curte. Dupa ce ajung acasa la parintii reginei se porneste petrecerea. Este de fapt ca o piesa de teatru unde fetele sunt rolurile principale. Era un obicei legat de casatorie si fertilitate.

Este o ceremonie de vara care a supravietuit in sate precum: Rupea-Viscri (Cohalm), Bunesti (Bondendorf), Dacia (Stein), Toarcla (Tarteln) toate in judetul Brasov, Cirta (Kerz) judetul Sibiu. Se tine in data de 29 iunie, odata cu Sfintii Petru si Pavel care in calendarul popular marcheaza miezul verii agrare si inceputul secerisului. Sinpetrul de Vara a preluat data (29 iunie) si numele Sfintului Apostol Petru din calendarul crestin. In traditia populara apare fie ca personaj pamintean, fie ca divinitate celesta. In vremurile imemoriale, cind oamenii erau foarte credinciosi, Sfintul umbla pe Pamint singur sau insotit de Dumnezeu. Adesea, Dumnezeu il consulta la luarea unor decizii. In povestirile si snoavele populare Sinpetru este un om obisnuit: se imbraca in straie taranesti; se ocupa cu agricultura, cresterea animalelor si, mai ales cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic si bun sfetnic este luat de Dumnezeu in cer unde ii incredinteaza portile si cheile Raiului. Poate fi vazut de paminteni la miezul noptii cind se deschide pentru o singura clipa cerul, stind la masa imparateasca in dreapta lui Dumnezeu, fiind si cel mai cunoscut “sfint” al calendarului popular. Importanta sarbatorii este subliniata de postul care o precede care, spre deosebire de Postul Pastelui, Postul Craciunului si Postul Sintamariei, are numar variabil de zile. Local, sarbatoarea era anuntata de anumite repere cosmice si terestre: aparitia licuricilor, amutitul cucului, rasaritul constelatiei Gainusei.

Se considera ca dupa ziua de 29 iunie griul nu mai creste (“pentru ca sfintii rup griul”), ci se coace. Marcheaza inceputul secerisului. Nu putem sa nu subliniem semnificatia griului in comunitatea traditionala cind el avea menirea sa fertilizeze magic recolta viitoare. De la aceasta data se gaseste lucru din plin si nu mai ramine timp de sarbatori si petreceri, acum sunt saptaminile in care “trebuieste treaba”. De abia de Sfintul Martin (11 noiembrie) , toamna, cind paznicul cetatii porneste familiarul tras al clopotului, la ora 8 se lasa joc si “cercari de noapte” si tot atunci oamenii sunt chemati la odihna.

Cununa trebuie impletita din flori culese de Sfintul Ioan si tinute pina atunci in pivnita, sau, florile sunt culese cu o zi, doua inainte, de pe cimp de fetele si baietii din sat. Coroana este ornamentata cu panglici colorate si asezata pe un stilp, care este amplasat in curtea casei parohiale. Dimineata, satenii imbraca hainele de sarbatoare, merg la slujba, dupa care se aduna la locul ceremoniei. Un flacau (ales de fratie, si care va conduce ceata pentru tot restul anului) urca pe stilp, are o sticla cu vin, tine o cuvintare: “Dumnezeu sa ne dea o vara buna, ca sa se faca bucatele, sa ne pazeasca de vremuri grele”. Dupa ce coboara cu ghirlanda de flori ia fetele la dans. Se joaca trei dansuri (nu sunt anumite dansuri) in acompaniamentul orchestrei (Blaskappelle) si fiecare om gusta cate un pic din vinul din sticla.

Fetele din Mercheasa (Streitfort) judetul Brasov obisnuiau sa cinte un cintecel sasesc: “Zbura o salbateca pasarea, Porni in zbor din Beia”.
In alte locuri, baietii se dau drept Sfintul Ioan veniti sa desparta “ziua luminoasa”. Totul este pus in scena ca o piesa de teatru, cu valente magice si religioase.
In prezent obiceiul se mai celebreaza in comuna Cirta din judetul Sibiu de comunitatea saseasca; in Brasov fiind preluat si de comunitatile de maghiari sau romani, stiind ca in ultimii ani numarul sasilor a scazut dramatic, emigrind, iar cei ramasi disparind avind virste inaintate. Preotul paroh este cel care organizeaza manifestarea, alege tinarul (sas) care se urca dupa cununa, aduce grupuri de dansatori de la Forumul German din Sibiu.

O alta varianta a sarbatorii este la Toarcla (judetul Brasov) unde, pe un stilp se aseaza o cununa dubla si in interiorul acesteia se pozitioneaza una mai mica. Coroana cea mare este formata din doua arcuri incrucisate in forma de clopot si doua cercuri orizontale, fiind impodobita cu frunze de stejar, saschiu, flori de cimp si cu florile Sfintului Ioan, Sinziienele. Traditia spune ca aceasta ghirlanda trebuie sa cuprinda toate florile care cresc intre hotarele satului sau flori de Sinziiene. Cununa cea mica (cea din interior) este alcatuita numai din frunze de stejar.

Sarbatoarea se desfasoara astfel: in dimineata zilei lui Ioan (Johann), fetele se string in casa unde s-a impodobit cununa in curte fiind si doi flacai care o cer acestora. Se formeaza un alai condus de cei doi baieti urmati de 4 fete. Alaiul este urmat de celelalte fete in ordinea virstei. Intr-o alta curte se formeaza alt alai alcatuit de data aceasta numai din baieti care asteapta sa ia impletitura. Drumul de la casa fetei la casa unde e alaiul de baieti este presarat cu petale de flori. Pe coltul fiecarei case unde locuieste un Ion este asezat un manunchi de flori. Fiecare june are un buchetel de flori legat in forma de evantai, impodobit cu o panglica, doar citeva tulpini de rozmarin ies in evidenta. Alaiul este insotit de fanfara. Cununa este dusa la stilpul din centrul satului de patru baieti. In sunet de fanfara un unul dintre acestia se catara pe stilp se aseaza pe un drug de fier, ajunge in virf unde leaga impletitura.
Sarbatoarea marcheaza inceputul secerisului, trecerea de la primavara la vara, recolte bogate. Ghirlanda are la baza pe plan social intrajutorarea in munca. Cel mai frecvent e asociat cu claca de secerat. Claca avea loc de obicei intr-o sarbatoare mai mica. Participantii se prezentau la gazda cit mai devreme. Dupa ce serveau o mica gustare toti participantii la claca se deplasau spre lanul ce urma a fi secerat. Pina la terminarea seceratului, munca decurgea dupa rinduiala indatinata: fetele secerau iar in urma lor erau flacaii care legau snopii si ii asezau in claie in sensul rotatiei soarelui. In timpul seceratului, participantii chiuie si cinta.