BLOG vacante&calatorii

Un proiect implinit. "Vacante si Calatorii" va saluta din Insula Pastelui

Dacă stai de vorbă cu localnicii, aceștia îți spun că este insula situată ”la răsărit de soare și la apus de lună”. Au numit-o RAPA NUI – adică ”Pământul cel Mare” și TE PITO O TE HENUA – ceea ce înseamnă ”Buricul Pământului”.

Karen Rapu Riroroko – localnica aflată pe post de ghid, căreia i-am oferit numărul din septembrie–noiembrie al revistei Vacanțe și Călătorii, publicație partener al proiectului ”Pe urmele marilor călători și exploratori români” – admirând turnurile înalte ale bisericilor maramureșene descrise în ediția respectivă a remarcat că acestea privesc spre cer …”Da” – i-am răspuns. ”Este dorința noastră de a ne apropia de Divinitate”. ”Să știi că și noi mai avem un nume pentru Insula Paștelui: MATA KI TE RANI, adică ”Ochiul care privește spre cer”.

Moaii, imensele blocuri de piatră în formă umană ce privesc către interiorul insulei (cu excepția celor de la Ahu AKIVI – care sunt orientați cu fața spre ocean), îți dau impresia că se uită spre cer pentru a-i binecuvânta pe localnici. O întreagă legendă, inundată în mister până astăzi, plecând de la KAVE HEKE – bătrânul ce l-a sfătuit pe cioplitorul TAI HARE ATUA cum sa îi cioplească pe cei ce vor proteja și vor aduce bunăstare insulei, se țese în jurul acestor fascinante chipuri, unele grele de peste 80 de tone. Statuile au fost create și puse pe o platformă numită ”ahu”, loc de invocare a spiritelor și înhumare a morților, pentru a apăra tribul care le-a ridicat, dar și pentru a aduce prosperitate și fertilitate. Se credea că în ele sălășluiesc spiritele morților dragi, cei care îi iubesc și care vor veghea la bunăstarea și fericirea acestora. Au fost cioplite din piatră vulcanică, fie la poalele vulcanului RANU KAU, dar mai cu seamă la poalele colinelor RANU RARAKU și duși peste tot în insulă.

Cum au fost realizate, transportate și ridicate aceste creații extraordinare este și astăzi un subiect disputat, mai ales că atunci când a fost pus în picioare moai-ul cel mare, de 82 de tone, de la Ahu TANGARIKI, macaraua s-a rupt. La început, moaii au fost de dimensiuni mai mici, apoi din ce în ce mai mari, ajungând până la 7,4 și chiar 12 metri și cu o greutate de peste 80 de tone, punându-li-se și o PUKAO (piatră rotundă, de culoare roșu inchis), ce semnifica coafura localnicilor la ceremonii, de fapt părul bogat, strâns deasupra capului.

Era perioada când insula prospera, însă fiind de mică întindere și situată la 3700 de km de țărmurile Americii de Sud și la 4000 de km de Polinezia, resursele s-au epuizat. Situația a devenit dramatică, lupta de supraviețuire luând forme de canibalism, mai ales copiii erau sacrificați de cei înfometați. Vânturile și clima în schimbare a afectat în rău vegetația de pe insulă. Cu timpul, moaii cei protectivi nu au mai putut ”îndeplini” dorințele celor ce-i ridicaseră. Nu mai erau folositori sau, din contră, în luptele tribale trebuiau distruși. Așa s-a făcut de au fost mulți aruncați la pământ, construindu-se desupra lor …

În zilele noaste, mai cu seamă după venirea lui Thor Heyerdahl – cel ce a început o primă ridicare a acestor imense statui în anii ’60 și care a descris acțiunea, cu șarm, în cartea sa ”Aku Aku”, autoritățile din Insula Paștelui, teritoriu aflat în jurisdicția guvernului chilian, au reamenajat o mare parte a locurilor de ceremonii, culminând cu restaurarea celor 15 moai de la Ahu TANGARIKI.

Cristian Hristea

Foto si comentarii: Doina Tataru