In vizita la Slanic Prahova
Cristina si Cristian Dumitru
Caldura mare domle’! Asa ca la ce sa stam in Bucuresti?! Pe la 10 dimineata, sambata, 13, (iunie) pornim si noi la drum: la 40 de km de Ploiesti este Slanic Prahova. Salina am vazut-o prin ‘89, dar asta e doar un motiv in plus sa ne asternem la drum. Pe marginea drumului, dupa ce iesim din Bucuresti, munti de cirese. Asa ca oprim si facem aprovizionarea de la un batranel tare simpatic, ce mai avea putin si ne povestea toata viata lui.
Ajungem in Slanic si prima oprire: mina Unirea. Este un restaurant afara si mai multe tarabe cu suveniruri. Trecem de ele si mergem la intrarea in mina.
Programul este:
marti – vineri: 09.00 – 15.00;
sambata – duminica: 09.00 – 17.00;
biletul de intrare pentru adulti – 14 ron, pentru elevi si studenti – 7 ron;
taxa foto – 6 ron; taxa video – 12 ron.
E bine ca am avut si haine ceva mai groase, caci in salina temperatura este de aprox. 12*C. Salina este tare frumoasa, cred ca am stat vreo 3 ore: plimbat, fotografii, dat in leagan. Sunt si mese, unde poti manca, sunt si locuri de unde iti poti cumpara suveniruri sau ceva de rontait, toalete,
spatiu de joaca pentru copii. Foarte multi turisti straini, mai ales germani.
De la salina am plecat catre Muntele de Sare si Grota Miresei. Am descoperit complexul Baia Baciului, unde este un restaurant (restaurant Grota Miresei, neaparat incercat ciorba de fasole cu afumatura!!!!). Tot aici mai este si un strand, amenajat in jurul lacului Baciului. Daca aveti chef sau nevoie de tratament cu namol terapeutic, neaparat incercati Baia Porcilor.
Mai departe vizitati Muzeul Sarii din Slanic Prahova; este incredibil cum dintr-un lucru atat de mic poti afla povesti atat de interesante. Asta multumita ghidului care timp de 30 min. va povesteste istoricul zonei, va ofera detalii interesante despre zacamantul de sare de la Slanic ce ar trebui sa fie in Cartea Recordurilor si va raspunde cat se poate de complet la orice intrebare.
La intoarcere ne aprovizionam iara cu cirese…de la acelasi batranel…si povestea vietii lui ajunge in zilele noastre…
‘
‘
cum intri in mina iti zambesc secera si ciocanul de pe tavanul inalt de vreo 100m, precum si statuile lui Traian&Decebal – amintiri din “epoca de aur”.
Da, asa este, secera si ciocanul inca mai exista deasupra intrarii in mine, pe tavanul inalt de 60 m.
Cat despre Traian si Decebal…cum sa fie amintiri din “epoca de aur”?! Care este legatura? Sunt amintiri din istoria noastra, despre care ar fi bine sa mai aflam una alta…macar anii de domnie, inscriptionati sub busturile fiecaruia dintre cei doi mari conducatori, daca nu mai mult. Si am putea face asta nu pentru dragostea de tara si de istoria neamului (suna desuet pentru unii sau pompos pentru altii), ci pentru cultura noastra generala, macar. Asa ca haideti sa-i lasam pe Traian si Decebal unde le este locul!
Cu respect,
Cristina Dumitru
ma refeream la faptul ca statuile au fost ridicate in epoca de aur
Da, ai dreptate amoc; dar sincer nu cred ca lucrul asta conteaza. Cine le vede pentru prima data sau pentru a suta oara ar trebui sa le admire si sa respecte artistul care a muncit la ele. Ne-am obisnuit sa intoarcem prea repede spatele unor valori si opere de arta doar pentru ca au fost create in perioada comunista; cei care le-au realizat au muncit la ele si au dat ore, zile si ani din viata lor ca sa le dea nastere.