BLOG vacante&calatorii

2 – dependenta siriana

Au fost putine momentele in care eu am fost mai fericita ca atunci cand am simtit mirosul cafelei si imaginat deja gustul amarui al acesteia, alaturi de starea de bine pe care o promitea. Asa a fost in diminieata sosirii noastre in Damasc.
Dupa doua nopti, si zile, nedormite din cauza unei alte deplasari, urmase noaptea petrecuta in avion si aeroporturi intre Bucuresti si capitala siriana. Adunate, insumau cam vreo saptezeci de ore, motiv pentru care cofeina devenise o necesitate mai mult decat o placere.

Ajungem la hotel, facem cazarea si asteptam sa ni se pregateasca camerele. Iar in holul hotelului, imbietorul miros se raspandea dintr-o sursa pe care eu nu o identificasem. Inca. Dar atunci cand un domn, imbracat intr-un costum ce aducea cu cele de prin cartile cu povesti despre turci, trecu pe langa mine cu un ibric mare, aurit, si o palma plina de canite, o idee mai mici decat cele in care beau ardelenii palinca, atunci am identificat sursa. M-am uitat lung, dar, cu toata pofta, nu am avut curaj sa cer. Domnul mergea de ici colo prin hol, oferind barbatilor cafea in cescutele lui. O fi dat numai barbatilor, gandesc, si imi pun pofta in cui… sau nu. Intreb ghidul, care tocmai se ivise cu una din canitele minunate in mana, daca pot si eu sa primesc un pic de cafea. Cu sa nu, imi spune, si cu un zambet larg il cheama pe domnul cu licoarea. Mi se toarna, cu miscari ample, vreo doua guri de cafea. Ma uit lung in cana, multumesc cu un zambet cam chinuit si ma gandesc ca decat deloc… Ghidul ma avertizeaza ca e tare. Tare intr-adevar, tare buna, ma gandesc eu, si din doua inghitituri termin cafeau. Abia atunci imi dau seama ca avea o aroma si un miros pe care eu nu il mai intalnisem la cafea, si aveam ceva vechime si pasiune in preparatul si servitul fierturii. Hell, spune ghidul. Ma uit lung la el, si sa va imaginati ca vorbeam engleza, asa ca hell-ul lui nu se potrivea cu restul conversatiei (pronuntat hel, cuvantul inseamna in engleza iad). Pricepe nedumerirea mea, si imi explica ca aroma era data de un condiment pe care arabii il denumesc hell, si care face parte din metoda traditionala a prepararii cafelei aici, o cafea care iti este oferita, prin prisma aceluiasi traditional, in aproape orice magazin in care intri, chiar daca nu esti mereu client. Nu stiu ce inteleg ei prin tare, dar in mod sigur aveam definitii diferite, caci eu mai am nevoie de miraculoasa bautura.
Mai primesc, pe diferite cai, inca trei portii, si adun asa vreo patru cafele. Pe a cincia nu mai curaj sa o cer, caci privirea ingrijorata a domnului cu ibric si canite imi taie repede elanul. Dar nu si dependenta creata instantaneu de cafeaua arabeasca. O dependenta care avea sa creasca intr-atat incat a dus la o investitie serioasa in kilograme din amestecul de cafea si hell. Dar si in cautari indelungate pentru a descifra misterul condimentului si a unei metode de a procura aceasta cafea, alta decat un alt drum in Siria.
Cardamon. Acesta este rezultatul. Este denumirea cunoscuta de noi a condimentului arabesc hell. Al treilea, ca pret dupa sofran si vanilie, din lume, este folosit in principal in condimentarea cafelei, neutralizand toxicitatea anumitor alcaloizi, avand si multe alte beneficii care nu pot fi trecute aici. Un gust care creaza doua reactii, fie iti place, fie il urasti. Nu exista cale de mijloc. Pentru mine a creat, pe langa dependeta, o conexiune permanenta cu Siria, cu orasul plin de culoare si desertul monocrom.
Asa ca, singura varianta este sa il incercati si sa va decideti. Insa oricare ar fi verdictul, nu aveti cum sa il ignorati, caci aroma cafelei cu hell va v-a fi alaturi, insotindu-va din bazarul damaschin, cel întortocheat, aglomerat si galagios, pana in stepa siriana cu pastori nomazi, si dincolo, la nisipurile ce acopera ruinele Palmyrei.

Si ma intreb, (cu rautate?!), oare ce ii insoteste pe strainii care ne viziteaza tara, si cu dependenta pleaca ei de la noi?

Marcella Dragan