BLOG vacante&calatorii

1 – conflic de cultura

A fost cam linişte pe aici, si acum vin si cu o explicatie. Dar nu numai cu atat. Vreau sa prezint, pe cat de scurt se poate, o alta tara unde am fost plecata, explicand astfel si liniştea…
O alta tara? Probabil ca va intrebati ce are de-a face o alta tara cu turismul romanesc. Probabil ca nimic, doar ca, din poveste, in mintea unora s-ar putea naşte idei care ar ajuta turismul romanesc, sau poate ar da naştere la idei de vacanta pentru altii, sau, pur si simplu, ar fi o poveste frumoasa, care ar schimba perceptia despre acea tara. Care tara?
Siria. Iar daca acum va trec prin minte imagini cu femei acoperite din cap pana in picioare cu o panza neagra pe o caldura infernala, care merg ca niste umbre in spatele barbatilor, sau copii desculti dar inarmati cu pusti mai mari decat ei, acele imagini le veti intalni doar in mintea voastra, si nu in Siria. Parte a lumii arabe, atat de neinteleasa de noi occidentalii, condamnata de mai mari platei ca tara terorista, Siria nu are nimic in comun cu imaginea pe care o avem majoritatea dintre noi despre ea. E o tara care acum se deschide lumii, o tara deschisa lumii, care incearca sa atraga turistii catre comoara inimaginabila de cultura, istorie si frumusete pe care o detine.

O prima specificare despre politica Siriei, ne palce sau nu, politica dicteaza viata unei tari, asa ca… Tara a fost si inca mai este un regim autoritar, nu se poate spune ca nu. Bashar Al-Assad, presedintele actual al tarii este insa tipul de conducator care nu se incadreaza la fix in linia trasata de tatal sau, Hafez al-Assad, decedat in 2000. Medic de profesie, cu studii in Londra, noul lider vine cu o abordare in conducere mai deschisa, introducand internetul, de exemplu, precum si o serie de reforme economice. Nimic spectaculos, veti spune, insa aici intervine diferenta de mentalitate dintre noi, accodentalii, si ei, arabii. Ei nu vor o schimbare rapida, o prefera pe cea lenta din tara lor, iar exemplu dat de cei cu care am vorbit a fost unul socant: „uitati-va la voi in Romania, voi ati vrut o schimbare brusca…” Nu am avut cum sa-i contrazic.
Si atata timp cat au ce manca, cat statul ajuta pe cei saraci, chiar este o tara cu multi saraci, si o recunosc si ei, dar si statul ii ajuta cu adevarat, primesc bonuri inclusiv si pentru a-si cumpara haine, iar combustibilul este subventionat de stat, motiv pentru care este atat de ieftin, ei bine, atata timp cat au ce le trebuie si nu tin mortis sa fie impotriva conducerii, sunt liberi, pot trai o viata linistita. Asa ca, imaginea lui Bashar Al-Assad intalnita peste tot, chiar si pe geamurile masinilor, nu este un lucru impus de sus, ci este un gest care porneste din inima, din dorinta lor de a-si arata aprecierea pentru conducatorul care le transpune in realitate speranta intr-o libertate araba si nu o democratie occidentala, trasa la indigo, care nu tine cont de specificul tarii in care ar trebui aplicata.
Privind tara si cultura prin ochii lor este practic singura modalitate de a intelege si a te bucura de minunile Siriei. Aceasta diferenta de mentalitate este cea care impiedica turistul occidental sa se bucure si de frumusetea oamenilor, nu doar de cea a locurilor. Iar exemple pentru a sustine acest lucru am adunat destule de-a lungul sederii mele in Siria. Nu am sa le enumar pe toate, nu acum. Va povestesc totusi un caz, care o sa va ajute enorm, odata ajunsi acolo. Ei nu au nimic fixat, batut in cuie, definitiv… sau orice alte sinonime veti gasi. In Siria totul se negociaza, totul poate fi schimbat si totul se rezolva. Absolut totul, doar ca uneori dureaza sau nu urmeaza calea care a fost stabilita la inceput. Una din pateniile noastre, vizita la Palmyra, care a suferit atatea modificari ale datei si orei de plecare, de le-am pierdut si noi numarul, desi puteam alege doar o zi din cele trei pe care le aveam libere pentru a face aceasta calatorie, iar decizia finala a fost luata undeva dupa miezul noptii, la un restaurant, intre doua narghilele si cateva zeci de telefoane dintre ghid, sofer, un alt ghid, si… a doua zi plecarea era la ora sase dimineata. In cele din urma totul a fost rezolvat, deci stresul nostru a fost inutil si complet inexplicabil pentru oamnenii din fata noastra care ne priveau complet nedumeriti…
Povestea despre aceasta calatorie, alaturi de multe altele, spre inima desertului sirian, desi practic este doar teren arid, o stepa, si nu desert, o veti afla in zilele urmatoare, iar fotografiile vor aparea in urmatorul numar al revistei, cel din septembrie.
Poate de acolo, din povesti si din fotografii, unii, asa cum am sperat la inceput, vor gasi surse de inspiratie pentru calatorii, iar altii vor vedea ca o tara mai saraca decat noi, si cu o serie de probleme greu de ignorat la nivel mondial, este totusi capabila sa isi valorifice, conserve si prezinte comorile turistice mai bine decat noi, gasind astfel o motivatie in a face la fel…

Marcella Dragan