Gardienii obiectivelor turistice
Pornisem intr-o plimbare pe Valea Bistritei, ca sa vedem bisericile de lemn de prin satele care marginesc apa. Le-am vazut pe cele mai mari, fara probleme, dar nu fara peripetii. Care au provenit din cea mai neasteptata sursa. Vecinii. Acesti oameni, care au casele pe langa obiective turistice, si care, de cum am oprit masina au fost cu ochii pe noi, iar cand am dus aparatul de fotografiat la ochii au si sarit ca nu avem voie sa facem fotografii. O exemplificare, dupa litera legii, ca puteam sa facem cate fotografii doream era inutila atunci ca si acum, pentru ca acest eveniment este doar un exemplu, unul din multele in care obiectivele turistice sunt “pazite” de cei care vin sa faca poze sau sa le vada. Fie ca este vorba de vecini, fie de paznici pusi sa aiba grija sa nu se fure sau sa nu se distruga, toti par mai interesati sa iti interzica sa faci fotografii, de parca cateva clicuri ar putea distruge monumentul.
Exceptie face utilizarea blitului acolo unde acesta poate dauna, interdictie care este de bun simt si mai mult decat justificata. Revenind la “nu ai voie sa faci poze aici”, locurile cu acest tip de interdictie se cam impart in doua, cele unde nu ai voie, din simplu motiv ca cineva vrea ca tu sa nu ai voie, si cele in care poti fotografia, pentru niste sume, de cele mai multe ori, exorbitante.
Nu vreau sa analizez situatiile mai sus mentioante din punctul de vedere al turistului, discutia ar fi irelevanta. Din puctul de vedere al ziaristului care merge acolo pentru documentarea unui material, apar niste posturi inedite, create de raspunsurile la intrebarea “de ce nu am voie?”. “Ziaristii scriu intotdeauna de rau, asa ca nu aveti voie sa faceti poze”. “Faci bani din pozele respective, asa ca e normal sa platesti pentru ele.” Ineditul? Fotografiile realizate acolo fac reclama gratuita locului, aduc turisti, bani… care ridica economic zona, de cele mai multe ori defavorizata. Cu toate acestea, lipsa accesului la informatii, frica de aparatele foto, unelte ale prigoanei comuniste, orgolii de genul asa zic eu, sunt inca o serie de metode de a pazi obiectivele turistice de vizitatori, care se inscriu in seria acelora despre care vorbeam intr-un post anterior.
Un posibil apel catre “gardienii” obiectivelor turistice de la noi ar suna cam asa: in primul rand, daca vrem sa scriem de rau, ascundem aparatele si camerele. In al doilea rand, un articol scris intr-o revista sau un ziar, o emisiune la un post tv, vor pune pe drumuri niste turisti care vor sa vada si ei acel loc de care nu stiau. Turisti care vor aduce la randul lor alti oameni, care vor cumpara din zona, se vor caza in zona…, care va deveni cunoscuta, va atrage investitori, vor crea locuri de munca…. va aduce un castig mai mare decat taxa foto sau orgoliu unui om.
Marcella Dragan
Referitor la problema fotografiatului in preajma obiectivelor turistice, sunt intru totul de acord cu parerile expuse in articol. Am ajuns, uneori, sa ne fie teama sa scoatem aparatul foto din geanta lui ca sa tragem niste cadre, ca imediat se ivesc localnici sau custozi ai locului care iti interzic acest lucru, fie ca esti ziarist, fie simplu vizitator.
Eu am patit alta si mai si: am vizitat un parc natural (nu spun care, sa nu-i fac reclama gratuita), iar seful ocolului silvic de acolo a zis nu care cumva sa scriem despre ce-am vazut ca sa nu vina turistii acolo si sa faca murdarie. Oare cum vroiea el sa obtina bani, daca nu din turism? (se intra in acea arie protejata cu bilet)
Aceasta mentalitate de vataf persista, din pacate, in multe zone ale tarii.
Cand ne vom deschide oare spre lume?
Din pacate problema asta nu apare numai in Romania… Am calatorit destul de mult prin foarte multe tari (aruncati o privire prin blog) si aproape de fiecare data am dat de cate vreun paznic care a avut o problema cu mine facand poze la ceva obiectiv turistic. Cea mai des intalnita problema este facutul pozelor cu trepied. De multe ori, imediat cum scoti trepied-ul afara din rucsac, apare cineva care sa iti explice ca nu e voie. Cu toate ca, pozele facute cu ajutorul trepiedului vor arata mult mai bine si implicit si locul unde sunt facute pozele va arata bine si va fi mai usor de promovat la prieteni.
Aş vrea să fim mai solidari între noi, să ne putem ajuta cu un sfat, cu un schimb de experienţă. Situaţia asta nu poate dura la nesfârşit. Monumentele nu ne aşteaptă, ele se degradează pe zi ce trece şi-ţi vine să le plângi de milă. Măcar pe “peliculă” să mai poată fi salvate…
Vorbeai la un moment dat de legislaţia care îţi permite să fotografiezi. Te referi la ceva anume ? Care e legea aia ? Ca să ştim, să ne înarmăm…
De exemplu, de foarte multe ori mi s-a întâmplat, în lăcaşuri de cult monumente, să mi se interzică fotografierea, cerându-mi-se aprobare de la superiorii ierarhici bisericeşti (eparhia locului). Au voie să facă aşa ceva ? Cum îi pot înfrunta ? Ce argumente să aduc ?
Apoi, mai este cazul fotografierii din stradă a unor clădiri publice sau private, care sunt monumente. De ce îmi interzic aşa ceva ? Strada e un loc public, pot să fac ce vreau acolo. Nu încalc vreo proprietate !
Consider că monumentele istorice sunt un patrimoniu naţional, un bun public, şi din moment ce au fost declarate ca atare, nu pot fi ascunse la nesfârşit de ochii publicului, pt. că fac parte din valorile acestei ţări, care trebuie promovate fără oprelişti în orice situaţie.
Voi ce ziceţi ? Haideţi să ne ajutăm între noi, haideţi să facem ceva !
Nu vor ca aceste monumente sa fie deja vazute de turisti iar acestia sa isi piarda interesul vizitarii lor efective iar banii platiti la intrare, nu ar mai fi…deci totul se rezuma la profit. Pe cand daca se face o promovare a cultului sau muzeului fara dispunerea efectiva a pozelor de interior, curiozitatea creste…