Început: găsirea drumului
Toată lumea se bucură de începuturi. E şi normal să fie aşa. Primul material cerut de revista „Vacanţe şi Călătorii” mă ducea undeva în nordul ţării pentru a scrie un material despre o veche cetate, cea a Ciceului. Mai umblasem eu prin ţară, dar niciodată cu un scop atât de precis şi sub deviză „îi musai”. În consecinţă, mobilizez toată familia, tata pregăteşte maşina, mama de mâncare, eu fac traseul şi caut tot soiul de informaţii. Chiar şi despre avertizarea meteo de cod galben de furtuni şi inundaţii, care de această dată nu a fost suficientă pentru a ne opri din călătorie.
Pornim la un tur al judeţului Bistriţa Năsăud, în drumul nostru către cetate, care, faţă de Vatra Dornei de unde plecăm noi, era situată chiar în partea opusă, aproape de judeţul Cluj.
Drumul până acolo nu este genial, dar are o scuză serioasă, se repară, se lărgeşte şi se securizează Pasul Tihuţa, acel pas care apare pe la ştiri în fiecare iarnă cu blocaje şi înzăpeziri. Se merge mai greu, dar bine, date fiind condiţiile meteo.
Judeţul se prezintă frumos. Se văd eforturile autorităţilor de punere în evidenţă a atracţiilor turistice precum Castelul Dracula sau casele memoriale, eforturi care se regăsesc concentrate în jurul acelor obiective care sunt mai cunoscute. Motivele sunt mai mult ca sigur justificate, căci se vede de asemenea eforturile celor de pe plan „foarte” local în a-şi dezvolta zona cât mai bine. Dar, ştiţi că la noi „dar”-ul este la loc de cinste, micuţul plan local merge mai greu, iar în teren nu se prea văd rezultatele. Să nu fim răi, probabil că era ceaţă, afară era oricum, sau poate că, în ajunul unui amplu proiect de refacere a întregii localităţi, incluzând aici şi zona cetăţii, micile investiţii în indicarea drumului până la obiectiv s-ar fi dovedit inutile.
Rezultatul? Câteva ore bune de căutare, pădurea toată luată la picior, o învârtire ca la roller coaster în jurul celor câteva puncte unde exista un marcaj, renunţarea la ideea de vizitare a cetăţii şi returul spre casă. Şi, conform legilor unui vestit cetăţean pe numele său Murphy, exact la plecare zărim ruinele pe un vârf de deal, dar, în ciuda altor zeci de minute de cercetare, tot nu găsim drumul. Am rămas cu nedumerirea, „şi totuşi, cum se ajunge acolo”, cu admiraţia pentru cel care s-a gândit să ridice cetatea în acel loc, căci era cu adevărat un punct greu de cucerit, iar astăzi mult mai greu de găsit.
În mod sigur comparaţia cu străinii care fac ditamai campania publicitară ca să promoveze câteva pietre care cândva au … nu ajută, dar la fel de sigur exemplul dat de ei poate fi unul util. Desigur, noi nu avem banii lor, dar vreo patru, cinci săgeţi cu „spre Cetatea Ciceu”, plasate pe la intersecţii, nu ar fi sărăcit pe nimeni. Noi am văzut doar două, una la părăsirea drumului judeţean şi a doua, ruginită şi îndoită, la prima intersecţie.
Un exemplu, unul din multele, în care aplicăm cel mai bun mod de protejare a monumentelor istorice de „turiştii care le vandalizează”: le ascundem, le scoatem de pe harta turistică, le lăsăm să se distrugă singure, în linişte, nederanjate, până dispar…
Marcella Drăgan
Comentarii recente